defapt, care e vina lui vuitton ?

În ziare, la tv, chiar şi în pălăvrăgelilor madamelor, când dai de "Vuitton" sau "D&G", te prinzi care e contextul: e vorba, desigur, de pitzipoancele ce dau n mii de euro (din banii lor sau ai altora) pe genţi de firmă, pantof şi rochii. La fel e şi cu Gucci ori Prada.
Şi atunci madamele schiţează o expresie de dispreţ, revoltate pe frivolitatea fetelor ce poartă vuittoane.
Brand-urile acestea au devenit sinonime cu fiţele, cocalarismul, pitzipoancele.

şi totuşi...

Adrian Boholţan a remarcat că imaginea acestor firme este pătată de unii oameni prin modul lor de a obţine banii şi prin incultura lor.
defapt...
vorbim despre industria modei, despre designeri, despre muncă şi oameni care s-au remarcat şi după trecerea anilor, despre case de modă celebre, uimitoare prin creativitatea şi frumuseţea creaţiilor lor.
accentuez: muncă.

Mie personal...

mi se pare destul de nedreaptă generalizarea şi mânjirea asta.

Şi nu-mi plac verdictele.
E drept că există pitzi care-şi iau vuitton ca să meargă-n bamboo să fie miştoace.
Deasemenea, e drept că pare o cruzime să dai n mii de euro pe aşa ceva.

Dar totuşi...

una e persoana, alta e... brand-ul.
Căci e vorba de modă... de muncă, creativitate, artă.
Eu zic că hai să analizăm de două ori.

Şi să spunem nu kitschului.

Chestia asta are două tăişuri, aşa că e cam greu să-mi dau seama de partea cui să fiu. Totuşi, vreau să accentuez bariera între ce e kitschos şi ce e... true.